Circuitul apei în natură

Cantităţile şi procentele anterior amintite la prezentarea cantităţii şi repartiţiei apei pe Pământ sunt de fapt cantitatea medie de apă aflată la un moment dat într-unul dintre compartimentele hidrosferei (oceanul, gheţarii, apele terestre şi subterane, atmosfera şi biosfera). Aceasta este într-o continuă dinamică, apa parcurgând binecunoscutul “circuit al apei în natură”, cu cele două principale componente: terestră şi atmosferică. În mod ultrasimplificat putem consdera că circuitul apei în natură se derulează astfel: dIn atmosferă apa ajunge în principal ca ploaie sau ninsori pe suprafaţa continentelor şi oceanelor. De aici o parte se evaporă înapoi în atmosferă iar o altă parte este transportată prin apele de suprafaţă sau prin ape subterane şi ajunge la ocean, de unde prin evaporaţie o parte ajunge iar în atmosferă. În realitate ciclul este foare complex, cu sute de "bucle" care uneori se închid local, alteori trec prin toate compartimentele hidrosferei la scare întregii planete, deoarece vânturile şi curenţii marini poartă aceiaşi moleculă de apă în călătorii pe distanţe uriaşe. Energia care "pune în mişcare" acest uriaş circuit este radiaţia solară. Dinamica ciclului este variabilă în funcţie de sectoarele sale: Statistic, o moleculă de apă staţionează în medie 9 zile în rezervorul atmosferic şi mai multe milenii în rezervorul oceanic şi în calotele glaciare. Totalul evaporaţiei este evaluat la 70 x 10¹² m³ / an deasupra continentelor şi 350 x 10¹² m³ / an deasupra oceanelor, iar cantitatea totală de precipitaţii 100 x 10¹² m³ / an deasupra continentelor şi 320 x 10¹² m³ / an deasupra oceanelor. Diferenţele sunt egalate de curgerea apei şi gheţii de pe continente în ocean la suprafaţă (38 x 10¹² m³ / an) şi prin subteran (1,6 x 10¹² m³ / an).

Spaţial, repartiţia apei şi raportul evaporare / precipitaţii cunoaşte remarcabile diferenţe, în funcţie de latitudine, relief, ocean/uscat şi alţi factori. Temporal, sunt variaţii sezoniere, cantitatea medie / regiune fiind statistic constantă. Mai ales pe termen lung, căci de la un an la altul există diferenţe, fiind cicluri de ani secetoşi şi respectiv ploioşi. Cauzele sunt atât variaţii naturale cât şi efectul de seră cauzat de oameni, a cărui aport este încă greu de cuantificat ştiinţific deşi tema schimbărilor climatice este tot mult în atenţia lumii ştiinţifice şi politice la nivel mondial.

 Norii sunt mase de apă uneori enorme, chiar dacă nouă ne par "uşori". Ei sunt cel mai mare mijloc de transport de pe Terra, deoarece un singur nor de furtună poate conţine sute de mii de tone de apă! 633 mm de precipitaţii (cât este media anuală pe la noi) pe o suprafaţă de 1 km pătrat înseamnă 633.000.000 litri de apă, adică zeci de mii de vagoane pentru un singur km pătrat. România are 237500 km pătraţi. Formarea norilor necesită, paradoxal, existenţa unei cantităţi de particule solide fine cu rol de nuclee de condensare, adică dacă "poluarea" ar lipsi complet şi aerul ar fi "pur" nu am avea nori. Circuitul apei în natură este influenţat de mulţi factori. Unii vin din cosmos ( de exemplu variaţiile activităţii soarelui, care determină şi oscilaţii în cantitatea de energie radiată spre pământ), altele din interiorul pământului (de exemplu erupţiile vulcanice, care pot prin particulele ridicate în atmosferă să ecraneze pământul de radiaţia solară).

            Dar clima nu e doar rezultatul a ce face cosmosul şi interiorul Terrei, chiar dacă soarele este motorul climei şi principalul determinant al temperaturii, vânturilor, precipitaţiilor... Pe plan global, dar mai ales pe plan zonal şi local, apa e mult legată de vegetaţie, şi nu doar invers, cum putem fi tentaţi să credem. Şi pentru că ne propunem să abordăm apa din punct de vedere ecologic, în capitolul "Apa şi biosfera" ne vom apleca mai atent asupra influenţei lumii vii asupra ciclului apei în natură şi a efectelor acestuia.